joi, 30 iulie 2009

Volkswagen a lansat Noul Polo in ROMANIA


Volkswagen a lansat Noul Polo în România
Volkswagen îşi împrospătează oferta cu cel mai aşteptat model al momentului. La cinci luni de la prezentarea oficială, noua generaţie Polo, cea de a cincea, a ajuns şi în România.Evenimentul de lansare pentru presă a avut loc astăzi, la Bucureşti, ocazie cu care oficialii companiei Porsche România – importatorul mărcii Volkswagen în ţara noastră, au dezvăluit toate amănuntele legate de noua maşină de oraş dar şi aşteptările pe care le au la adresa acesteia. Noul model va ajunge la dealeri în prima jumătate a lunii septembrie, listele de aşteptare fiind deschise pentru clienţii români încă din iunie. Preţurile de bază pentru piaţa românească pornesc de la 10.552 de euro şi pot ajunge până la 16.988 de euro cu TVA. Merită menţionat faptul că, deşi beneficiază de tehnologii moderne, un design contemporan şi un nivel de siguranţă sporit, noul Volkswagen Polo este comercializat la preţul vechiului model – ieşit din fabricaţie în luna martie. Din punct de vedere estetic, Polo se apropie de linia lui Golf VI dar propune un stil mai agresiv, subliniat de profilul cu nervuri, pasajele evazate ale roţilor şi jantele din aliaj, în timp ce spatele este simplu şi robust. Finisajele din habitaclu sunt evident mai bune, plasticul are o textură diferită şi mai plăcută la atingere, în timp ce butoanele şi aeratoarele sunt îmbrăcate în crom. Volkswagen aduce o gamă complet nouă de motorizări Euro 5, trei unităţi TSI pe benzină şi trei TDI – turbodiesel, împreună cu sistemul de injecţie common-rail, cu un consum redus cu până la 20%. O altă premieră este prezenţa cutiei semi-automate DSG cu şapte trepte, prima de acest fel în clasa subcompactă. Dotat de serie cu airbag pentru zona capului şi toracelui, plus sistemele de securitate activă ABS şi ESP, a cincea generaţie Polo a devenit primul automobil din clasa sa care a primit punctajul maxim după noul sistem de testare EuroNCAP.

SURSA:MONITORUL DE SUCEAVA-ON LINE si editie printata

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE,VA CIRCULA INTR-UN AUDI A8

Preafericitul Patriarh Daniel, icoana lui Audi A8

Patriarhia Romana a primit din partea Porsche Romania o superlimuzina Audi A8 pentru deplasarile oficiale ale Patriarhului Daniel, scrie Gandul. Intelegerea dateaza din 2007 si se va extinde pana in 2010, ceea ce inseamna ca Preafericitul Parinte va avea la dispozitie una dintre cele mai luxoase limuzine nemtesti, o masina care face parte din flota oficiala a mai multor sefi de stat si de guvern, printre care si a celor din Austria, Germania, Argentina sau Portugalia.
Varianta cu care se deplaseaza Patriarhul are un motor de 4,2 litri si 326 CP sub capota, fiind una dintre cele mai puternice masini oferite in Romania de un importator unor institutii sau persoane publice. “Asocierea dintre Audi si Preafericitul Daniel se face la nivel de statut in cadrul unei ierarhii. Este indubitabil faptul ca Preafericitul sa fie inconjurat doar de lucruri de prestigiu, prin designul exclusivist si multitudinea de inovatii, Audi A8 definind nivelul inalt de exigenta al clasei automobilelor de lux", au declarat pentru Gandul oficialii diviziei Audi din cadrul Porsche Romania.
SURSA:http://www.zf.ro/zf-24/preafericitul-patriarh-daniel-icoana-lui-audi-a8-4706706/

marți, 28 iulie 2009

AUSTRIA-ISTORIE SI PREZENT,LINISTE SI DESFATARE


Anul acesta ,am hotarat sa merg din nou in Austria in concediu,(desi,mai fusesem si in 2005)si pentru ca mi-am dorit sa revad acele locuri dar si pentru ca baiatul meu cel mic isi dorea sa vada si el,pentru prima oara,o tara "straina"!Cum a fost? Cuvintele sunt de prisos.Frumos,relaxant,locul unde iti poti "incarca" bateriile foarte bine!In plus,daca ai si "ghid" o romanca stabilita acolo de vreo 20 de ani,si care te ajuta mult in dialogul cu localnicii,ce poti sa-ti mai doresti? Nimic altceva,decat...concediu placut! Si asa a fost!

VIENA,LINZ,SALZBURG,,MARIAZEL,LILIENFELD,ST.POLTEN,ERLAUFEE SEE,TURNITZ,iata cateva dintre destinatiile noastre.V-am pregatit si fotografii!(putine,ce-i drept,in comparatie cu cele aproape 2000 de fotografii facute in total!!!)

luni, 27 iulie 2009

VOLKSWAGEN CONTINUA SA-SI IMBUNATATEASCA COTA DE PIATA

Concernul Volkswagen şi-a îmbunătăţit în prima jumătate a anului cota de piaţă deţinută la nivel mondial
Directorul de vânzări al concernului, Wittig, a declarat: „Suntem perfect în grafic, dar sunt necesare eforturi intense în cea de-a doua jumătate a anului“
Suceava, 27 iulie 2009 – Concernul Volkswagen şi-a îmbunătăţit în prima jumătate a anului 2009 cota deţinută pe piaţa mondială a automobilelor. În condiţii economice dificile, cel mai mare producător de automobile din Europa şi-a majorat cota deţinută pe piaţa mondială a autoturismelor în perioada ianuarie – iunie la 12,0 procente (primul semestru 1 din 2008: 9,9) procente.
În acest interval au fost livrate clienţilor 3.100.300.**(3.265.200*; -5,0 procente) autovehicule. Volumul total al pieţei autoturismelor a înregistrat însă o scădere de 17,7 procente. În luna iunie, concernul a înregistrat chiar un plus la capitolul livrărilor cu 6,5 procente, cu 609.800 (572.700) unităţi. „Evoluţia comparativă pozitivă a cifrelor noastre de vânzări dovedeşte alegerea corectă făcută de concernul Volkswagen. Rezultatele obţinute corespund deplin planificărilor. Cu toate acestea, în cea de-a doua jumătate a anului sunt necesare eforturi intense pentru a ne menţine pe această traiectorie ascendentă. Se menţin incertitudinile economice cu privire la evoluţia situaţiei din acest an“, a declarat ieri la Wolfsburg directorul de vânzări al concernului, Detlef Wittig.
Marca Volkswagen cu un plus de livrări în prima jumătate a anului
În special marca Volkswagen Autoturisme a înregistrat, la capitolul cotei de piaţă, în prima jumătate a anului, o creştere cu 1,7 puncte procentuale la 8,0 (6,3) procente. La capitolul livrărilor, la finalul lunii iunie s-a obţinut un plus de 2,2 procente, la 1.949.000 (1.907.800) autovehicule. Importanţa decisivă în acest sens a revenit evoluţiei pozitive remarcabile în Germania, Brazilia şi, în special în China. Tiguan, Scirocco, Passat CC şi Golf au înregistrat rezultate îmbucurătoare în domeniul vânzărilor. Ca urmare a reacţiilor înregistrate şi a comenzilor primite până în prezent, şi pentru noul Polo, lansat recent pe piaţă, sunt preconizate impulsuri pozitive în următoarele luni. Şi mărcile Audi, Škoda şi SEAT s-au dezvoltat mai bine decât piaţa de ansamblu.
Consolidarea poziţiei în regiuni importante de distribuţie
În toate regiunile relevante de distribuţie, concernul a obţinut rezultate mai bune în comparaţie cu competitorii. În timp ce piaţa de autoturisme din Europa a înregistrat o scădere de ansamblu cu 18,4 procente, vânzările concernului au scăzut cu numai 11,7 procente, cu 1.662.900. (1.883.700) unităţi. În America de Nord au fost livrate 221.900 (253.900; -12,6 procente) autovehicule, pe o piaţă cu o scădere de 33,2 procente. În America de Sud, cota de piaţă a autoturismelor a ajuns la 22,1 (19,0) procente. În acest context, pe cea mai mare piaţă reprezentată de Brazilia s-a depăşit ritmul de creştere de 3,7 procente cu un plus de 6,1 procente reprezentat de 335.700 (316.300) autoturisme. În acest context s-a observat în continuare evoluţia pozitivă a noului „Gol“, cel mai bine vândut model în Brazilia. În timp ce piaţa din regiunea de distribuţie Asia/Pacific a înregistrat doar o evoluţie uşor pozitivă cu 0,6 procente,
concernul Volkswagen a obţinut un rezultat mai bun în domeniul vânzărilor, cu 723.800 autovehicule (610.300; +18,6 procente). În China, volumul livrărilor a crescut la 652.200 unităţi (531.600; +22,7 procente). Pe piaţa germană, mărcile concernului au comercializat în prima jumătate a anului 631.900 autovehicule (an precedent: 534.400; +18,3 procente). La mare căutare s-au aflat modelele Volkswagen Fox, Polo, Golf, Tiguan, Scirocco şi Passat CC, Audi A3 şi Q5, SEAT Ibiza, Škoda Roomster, Fabia şi Superb, precum şi Volkswagen Caddy. Marca principală Volkswagen a vândut pe piaţa germană 339.000 de autoturisme (an precedent: 269.000; +26,0 procente).
* fără Scania
** fără Scania, inclusiv Volkswagen Autovehicule Comerciale, camioane şi autobuze pentru ianuarie/februarie 2009
SURSA:PORSCHE ROMANIA/AUTOMITRIC

sâmbătă, 11 iulie 2009

VOLKSWAGEN CRAFTER-INCREDIBIL DE PUTERNIC!

Volkswagen Crafter
Incredibil de puternic!
Cine este el?
Revoluţie in loc de evoluţie: în ceea ce priveşte tehnologia, siguranţa, economia si design-ul, noul Volkswagen Crafter a depasit asteptarile specialistilor auto si ale celor care sunt familiari cu marca si modelul anterior. Designul indraznet face din succesorul modelului LT un autovehicul comercial inconfundabil.

Spaţiu
Crafter este o completare ideală a gamei Transporter. Cu mase totale de 3.5 şi 5.0 tone, modele de bază Crafter 35 şi Crafter 50 acoperă o gamă largă de utilizări. Crafter este disponibil în doua versiuni de ampatament - 3665 şi 4325 mm, şi un model nou cu consolă lungită pentru varianta Furgon. Acoperisul este şi el disponibil în trei variante: normal, înalt şi supraînaltat, oferind o înălţime maxima de încărcare de la podea la acoperis de 2140 mm. Volumul compartimetului de încărcare variază acum de la 7.5 la 17 mc, depăşind modelul predecesor cu pana la 25%.
Nu doar în termeni de volum atige noul Crafter performanţe demne de record. Uşa culisantă a compartimentului de marfă are o deschidere de 1300 mm, iar dimensiunea de încărcare între arcade pentru versiunea echipata cu roţi “supersingle” este de 1350 mm, cifre de top în categorie. Acest tip de roti, disponibile optional pe varianta de 4,6 t, nu numai ca reprezinta o premieră, dar in comparatie cu obisnuitele anvelope duble economisesc spaţiu şi greutate, reducând pe partea din spate rezistenţa la înaintare. Alături de oferta generoasă de spaţiu, există o gamă variată de dotari opţionale ce permite personalizarea specifică a Crafter-ului în funcţie de utilizare.

Motorizări şi transmisie
Volkswagen îşi bazează gama autovehiculelor comerciale pe noile motoare TDI, renumite pentru fiabilitate şi economie de carburanti. Aceste propulsoare integreaza în premieră tehnologia Common Rail. Toate versiunile folosesc motoare cu cinci cilindri de 2.5 litri. Gama de performanţe este conceputa pentru a satisface toate cerintele clienţilor. Astfel, exista disponibile trei variante de motorizari ce dezvolta 109, 136 si respectiv 163 CP.
Noile motoare sunt economice şi au costuri de întreţinere mici. Ele indeplinesc normele Euro 4 de poluare, fiind echipate in dotarea standard cu filtru de particule şi convertor catalitic.Incepand din toamna acestui an, Crafter 50 va indeplini norma de poluare Euro V, ceruta prin legislatie.
Crafter foloseşte o transmisie manuală in şase trepte. Schimbătorul de viteze este tip joystick, poziţionat în bord, lângă volan, pentru o operare facilă. Ca opţiune se poate monta o cutie de viteze automată SHIFTMATIC ® pentru motorizările de 109 CP si 136 CP. Aceasta îmbina confortul cutiilor de viteze clasice cu performanţe specifice celor mecanice.

Confort
Echiparea standard include: inchidere centralizată cu telecomandă si geamuri actionate electric. Spaţiile de depozitare sunt exemplar realizate. Compartimentele cu deschideri ample şi spaţii speciale pentru sticle de băuturi, torpedoul generos, toate fac parte din dotarea standard, ca si spaţiile de depozitare situate deasupra parbrizului si numeroasele suporturi pentru pahare.

Sigranţă
Nu numai confortul este la un nivel ridicat, ci şi siguranţa. Ampatamentele lungi şi ecartamentul mărit asociate cu direcţia precisă formează o bază excelentă pentru un autovehicul de o siguranţă exemplară in rulare.
Frânarea este asigurată de un puternic sistem ce acţionează roţile de 16“ şi este asistată de o serie de sisteme electronice. Toate modelele Volkswagen Crafter dispun in standard de airbag sofer, ABS, sistem antipatinare (ASR) si program elctronic de stabilitate (ESP). Acesta din urma inglobeaza acum functii noi, cum ar fi recunoasterea nivelului de incarcare.
Volkswagen Crafter oferă şi o gamă bogată de elemente de siguranţă pasivă. Toate scaunele au tetiere ajustabile şi centuri de siguranţă pretensionate în trei puncte. Airbagul pentru şofer este oferit în echiparea standard şi există opţiunea pentru airbag pasager şi airbaguri laterale. În cazul unui impact, energia se transmite zonelor deformabile, iar sistemul de ancorare a încărcaturii asigură securitatea acesteia în cazul unui impact.

Acum, Crafter poate fi achizitionat de la AUTOMITRIC-Distribuitor Volkswagen incepand de la 18,095 euro fara TVA.
TEL 0230550000
Consilier vanzari ADI PAULIUC Tel-0747496009

vineri, 10 iulie 2009

COMUNICAT DE PRESA


Sos. Suceava-Falticeni km.2
Tel: 0230 550000
Fax: 0230 550011
www.automitric.ro


COMUNICAT DE PRESA
In cadrul programului „CLASA LIDERILOR PENTRU BUCOVINA”Consiliul Judetean Suceava in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al judetului Suceava a organizat o scoala de vara pentru tinerii cu performante deosebite avand ca obiectiv sprijinirea tinerilor in scopul dobandirii unor cunostinte si abilitati de lider necesare promovarii in domenii de organizare si functionare a societatii.
Institutiile vizate sunt ,pe linga Consiliul Judetean,Prefectura,Institutiile descentralizate ale statului, si agentii economici cu performante notabile.
Astfel, Inspectoratul Scolar al Judetului Suceava,a invitat si firma AUTOMITRIC,-Distribuitor autorizat Volkswagen,sa participe la acest proiect.
In cadrul pregatirii practice ,elevii cu performante deosebite vor vizita firma,joi,16 iulie 2009,vor purta discutii cu factorii decizionali din firma,vor lua contact cu procesul de munca desfasurat la AUTOMITRIC,vor trage concluzii ,iar la sfarsit vor primi din partea firmei albume si suveniruri de la Volkswagen!
Pentru AUTOMITRIC,acesta este un bun prilej de a cunoaste si de a promova tinerii pentru dobandirea de catre acestia a cunostintelor si abilitatilor de lider ,precum si de ai ajuta in ceea ce priveste orientarea propriei cariere catre oportunitatile pe care le ofera firma.

Director marketing,
Radu Vasile Ianovici

joi, 9 iulie 2009

NOUL POLO-O NOUA DIMENSIUNE A CALITATII

Polo impune o nouă dimensiune a calităţii la clasa modelelor mici

Un consum redus cu până la 20 de procente reprezintă soluţia de succes în viitor
Cinci motoare noi; pentru prima dată TSI şi Common-Rail-TDI pentru Polo
consum de 3,6 litri şi 96 g/km CO2 impun noi standarde la modelele cu cinci locuri
ESP şi sistemul de asistenţă la pornirea în rampă disponibile în serie; performanţe în caz de impact îmbunătăţite semnificativ
Dotările de siguranţă disponibile în versiunea de serie a modelului Polo, în echiparea de serie, sunt reprezentate de programul electronic de control al stabilităţii ESP cu sistemul de asistenţă la pornirea în rampă, de un sistem foarte eficient de airbag-uri, inclusiv un airbag combinat pentru zona capului şi a toracelui (integrat în spătarele scaunelor faţă), de un sistem de tensionare a centurii de siguranţă şi limitatoare de forţă pentru centurile de siguranţă plus martor pentru cuplarea centurilor şi tetiere care atenuează efectele traumatismelor produse prin impact la nivelul coloanei vertebrale (pentru locurile din faţă), trei tetiere pentru locurile din spate, precum şi sisteme de fixare Isofix destinate scaunelor corespunzătoare pentru copii.
În comparaţie cu versiunea precedentă, Volkswagen pune la dispoziţie structura organizată în funcţie de linia de echipare: „Trendline“ reprezintă în continuare varianta de bază, „Comfortline“ semnifică, aşa cum ne-am obişnuit, nivelul mediu de echipare. Elementul de noutate al gamei – capitol la care Polo urmează modelul Golf – este reprezentat de versiunea de top „Highline“. Chiar în versiunea standard de echipare Polo Trendline se regăsesc, la capitolul confort, printre altele, servodirecţia electrohidraulică, geamuri acţionate electric faţă, închidere centralizată, Sistem de iluminat şi chingi de fixare în portbagaj, martor sonor pentru luminile aprinse, scaunul şoferului reglabil pe înălţime, oglinzi de machiaj în parasolare şi geamuri termoizolante cu nuanţa verde. La interior, culoarea de bază „negru titan“ şi tapiţeria „Metric“ creează o ambianţă foarte atractivă.
SURSA:PORSCHE ROMANIA-AUTOMITRIC

marți, 7 iulie 2009

Q7 FACE LIFT DISPONIBIL IN ROMANIA


Audi Q7 Facelift, disponibil în România de la 45.990 euro

Audi a împrospătat aspectul şi optimizat performanţele singurului SUV cu dimensiuni de limuzină. La trei ani de la lansare, Q7 beneficiază de câteva retuşuri subtile, alături de o serie de noutăţi care îl fac nu doar mai atractiv, ci şi mai eficient în lupta cu emisiile şi consumul. După prezentarea oficială din luna aprilie, versiunea restilizată Q7 ajunge şi în ţara noastră la preţuri de bază de cuprinse între 45.990 de euro şi 59.990 de euro fără TVA. Cea mai scumpă versiune, V12 TDI, este disponibilă la un preţ de pornire de 109.787 euro fără TVA. Pe linie estetică, modificările sunt concentrate în special pe secţiunea frontală. Grila dispune acum de bare verticale, lămpile semnalizatoare şi blocurile optice dispun de tehnologie LED, iar prizele de ventilaţie, de o structură uşor schimbată. La partea din spate poate fi observată apariţia unui nou spoiler, hayonul este redesenat în partea inferioară, iar elementul de protecţie al rezervorului aduce şi el câteva modificări care nu trec neobservate. Partea de motorizare include tot trei unităţi turbodiesel, 240 CP, 340 CP (care ia locul versiunii de 326 CP) şi 500 CP în configuraţie V12, care promit performanţe de consum îmbunătăţite. Gama benzinarelor cuprinde unităţile de 280 şi 350 cai putere, care, deşi, sunt practic aceleaşi, asigură un consum mai mic de carburant (0,6 litri/100 km, respectiv 0,9 litri/100 km) datorită în principal tehnologiei de injecţie directă. Toate versiunile de propulsie menţionate primesc un alternator care încarcă bateria cu energie recuperată în momentele de frânare şi oprire. Audi susţine că introducerea acestui dispozitiv a condus la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 5%.
Pentru a reduce greutatea maşinii şi implicit consumul, capota, hayonul şi alte câteva elemente din structura caroseriei sunt confecţionate din aluminiu.

SURSA"MONITORUL DE SUCEAVA"-ON LINE

VOLKSWAGEN PASSAT REDUCE CONSUMUL DE CARBURANT


Volkswagen Passat reduce consumul cu noua versiune TSI EcoFuel
Volkswagen plusează la capitolul eficienţă cu un automobil echipat cu sistem dual de alimentare. După ce a lansat cu succes linia de modele BlueMotion, compania germană îşi întâmpină potenţialii clienţi cu versiunea Passat TSI EcoFuel, care pune accent pe consumul eficient de combustibil. Cea mai nouă ofertă a germanilor în rândul vehiculelor prietenoase cu mediul, funcţionează atât pe gaz natural - CNG, stocat în trei rezervoare a câte 22 de kilograme fiecare, montate în podeaua maşinii, cât şi pe benzină. Sub capotă se află motorul turbo de 1,4 litri ce generează 150 de cai putere şi un cuplu maxim de 220 Nm, disponibil în plaja de turaţii 1.500 – 4.500. Propulsorul înglobează tehnologia de injecţie directă TSI, care asigură un nivel de consum scăzut şi performanţe dinamice bune. Passat TSI EcoFuel consumă 4,4 kg de gaz natural la 100 de kilometri pentru versiunea sedan şi 5,2 kg pentru modelul Variant. Fabricantul german susţine că în ceea ce priveşte propulsorul pe benzină, cu un plin de rezervor - 31 de litri, se pot parcurge 900 de kilometri. Sub aspect ecologic, Volkswagen susţine că noua versiune emite doar 119 grame de dioxid de carbon pe kilometru. Demarajul de la 0 la 100 de km/h în 9,8 secunde pentru versiunea sedan şi în 9,9 secunde pentru modelul de familie Passat Variant. Versiunea ecologică se poate deplasa cu o viteză maximă de 210 km/h. Propulsorul de 1,4 litri poate fi cuplat la o cutie manuală cu şase trepte sau la una semi-automată DSG cu şase rapoarte. Ca o premieră, trecerea de pe sistemul de alimentare cu gaz natural la cel pe benzină se face complet electronic, prin intermediul unui sistem integrat în computerul motorului. Noul Passat TSI EcoFuel dispune de trei niveluri de echipare, Trendline, Comfortline şi Highline şi de o mulţime de dotări opţionale. Preţul de bază pentru modelul sedan este fixat la 29.975 de euro.

SURSA:MONITORUL DE SUCEAVA -ON LINE

luni, 6 iulie 2009

CONCERT MATTEO,DELIA ,SIMPLU LA ZILELE RADAUTIULUI




Zilele orasului Radauti,au luat sfarsit aseara,5 iulie,dupa 4 zile de manifestari care mai de care mai atractive.Spre final,fireste,am fost si eu "implicat' si de voie si de nevoie,in aceste manifestari.Daca in jurul orelor 18.15 am dat startul unui concurs de karaoke,sustinut si premiat de Marelvi-Radauti,(electronice si electrocasnice),la orele 20.30 am urcat din nou pe scena,de data aceasta pentru a prezenta concertul sustinut de Matteo,Delia si cei de la SIMPLU.Ce as putea sa va spun>? V-am pregatit o galerie foto(de amator,fireste!!!) printre altele,..iar de celelalte..numai de bine!Felicitari Marelvi,pentru initiativa. Artisti fara fitze,sociabili,foarte dezinvolti,in preajma carora e o placere sa te afli! Felicitari,DELIA,felicitari MATTEO,felicitari SIMPLU!

Concertul si ZILELE RADAUTIULUI,s-au incheiat,tarziu ,in noapte,cu un frumos foc de artificii!

VOLKSWAGEN SI GOLF VI DIN NOU LIDERII EUROPEI LA VANZARI




Volkswagen şi Golf VI, din nou liderii Europei la vânzări

Volkswagen reuşeşte în mod admirabil să-şi menţină dominaţia la nivel european, ajutată pe o parte de programele „Rabla” demarate în mai multe ţări dar şi de reputaţia de care se bucură pe piaţa auto. Pentru a treia lună consecutiv, marca germană ocupă poziţia fruntaşă a topului european de vânzări cu a şasea generaţie a modelului Golf. Potrivit datelor oferite de Jato Dynamics, în luna mai Volkswagen Golf s-a impus din nou în faţa principalului adversar, Ford Fiesta, având un avans de aproape 12.900 de unităţi. Practic istoria s-a repetat după ce în aprilie Golf VI a reuşit să pună faţă de Fiesta o diferenţă de 7.000 de modele. Modelul german s-a vândut în 52.838 de unităţi cu peste 11.500 de unităţi mai mult decât în luna aprilie. Numărul exemplarelor Ford Fiesta vândute în luna mai a fost de 39.955. Pe locul trei se menţine Peugeot 207 cu 34.318 unităţi cu 5.400 de exemplare mai mult decât în aprilie. O comparaţie între topul lunii mai 2008 şi cel al lunii mai 2009 ne arată că modelele care ies din sfera clasei compacte nu mai prezintă un interes major pentru publicul european, nume precum VW Passat, BMW Seria 3 sau Audi A4 fiind tot mai rar întâlnite în rândul primilor 10. Opţiunile clienţilor s-au îndreptat în proporţie de 70% către vehiculele din categoria B. Cele mai puternice creşteri în luna mai au consemnat Ford Fiesta cu (+56.0%), Fiat Panda (+37.9%), şi Volkswagen Golf (+32.1%). De cealaltă parte, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate de Ford Focus (-25.9%) şi Renault Clio (-20.5%). În topul 10 al constructorilor, Volkswagen conduce detaşat cu cele 150.934 de automobile vândute în luna mai. Pe poziţiile următoare se află Ford – 111.024 modele şi Opel care revine pe locul trei graţie celor 98.801 vehicule comercializate. La general, în primele cinci luni ale anului, Volkswagen reuşeşte să-şi menţină statutul de producătorul numărul 1 din Europa cu cele 676.403 automobile vândute. Marca germană este urmată de Ford cu 539.678 unităţi şi Opel cu 449.394 unităţi. Toyota este singurul producător japonez prezent în topul european de vânzări, iar Audi şi BMW singurele mărci premium aflate în top 10. Clasamentul întocmit de Jato Dynamics revelă faptul că în primele cinci luni din 2009, cel mai bine vândut automobil din Europa este Golf VI cu 224.699 de unităţi, urmat de Ford Fiesta cu 199.546 unităţi şi Peugeot 207 cu 157.070 de unităţi.

Top 10 Vânzări – Europa / mai 2009
1. Volkswagen Golf VI – 52.838
2. Ford Fiesta – 39.955
3. Peugeot 207 – 34.318
4. Opel Corsa – 31.547
5. Fiat Punto – 30.771
6. Fiat Panda – 28.111
7. Opel Astra – 27.635
8. Ford Focus – 26.851
9. Volkswagen Polo – 26.453
10. Renault Clio - 24.423

Top 10 Constructori – Europa / primele 5 luni din 2009
1. Volkswagen – 676.403
2. Ford – 539.678
3. Opel – 449.394
4. Fiat – 441.814
5. Peugeot – 402.771
6. Renault – 408.132
7. Citroen – 349.404
8. Toyota – 297.747
9. Audi – 263.9539
10. BMW – 229.470
SURSA:MONITORUL DE SUCEAVA -ON LINE