marți, 12 mai 2009

GOLF BLUEMOTION


Volkswagen fixează preţul noului Golf BlueMotion la 25.450 de euro


Volkswagen duce mai departe conceptul de maşină ecologică. Marca BlueMotion, lansată în 2006, prezentă pe un număr foarte mare de modele curente, continuă să se extindă, producătorul oferind un număr tot mai mare de vehicule prietenoase cu mediul. Noul Golf VI se aliniază trendului ecologic, mulţumită unei versiuni cu consum şi emisii moderate.
Modelul „verde” a fost dezvelit anul trecut, în toamnă, în cadrul Salonului Auto de la Paris, debutul comercial fiind programat pentru a doua jumătate a acestui an. Cumpărătorii vor putea alege între o versiune cu trei uşi sau una cu cinci uşi.
Sub capotă se află pentru prima oară un propulsor TDI de 1.6 litri cu sistem de injecţie common-rail, care furnizează 105 cai putere şi un cuplu motor de 250 Nm disponibil de la 2000 de rpm. Conform informaţiilor oferite de Volkswagen, modelul ecologic demarează de la 0 la 100 de km/h în 11,2 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 188 km/h.
Datele de consum şi emisii ale propulsorului sunt excelente: consumul se ridică la 3,8 litri la 100 kilometri, în timp ce nivelul gazelor ajunge la 99 g/km, valori care fac din Golf BlueMotion un model mai eficient chiar decât actualul Polo BlueMotion. Atingerea performanţelor se datorează modificărilor operate la transmisie - reetajarea treptelor de viteză, propulsor - ajustarea unităţii electronice de control a motorului, tren rulant – introducerea unui set de pneuri cu rezistenţă scăzută la rulare, şi aerodinamică.
Volkswagen anunţă că, în Germania, versiunea Golf BlueMotion are un preţ de pornire de 25.450 de euro pentru versiunea în trei uşi pe linia de echipare Trendline.
Pe următorul nivel, Comfortline, preţul de bază este de 27.250 de euro, în timp ce pentru echiparea de vârf Highline se va plăti 28.550 de euro.
Modelul în cinci uşi este mai scump cu 625 de euro pe fiecare nivel de dotare, astfel că preţurile de bază sunt cuprinse între 26.075 şi 29.175 de euro.
Toate versiunile Golf BlueMotion dispun în echipare standard de sistemul ESP – programul electronic de stabilitate.

SURSA:MONITORUL DE SUCEAVA-ON LINE

luni, 11 mai 2009

AUDI TT CLUB SPORT




Audi pregăteşte lansarea noului TT Clubsport
Audi îşi concentrează atenţia pe gama TT, vedeta anului 2009, ce va include, pe lângă versiunile cunoscute, şi un model mai deosebit. Germanii sunt din nou în centrul atenţiei şi anunţă că prototipul TT Clubsport Quattro va intra în producţia de serie.
După ce a prezentat primele imagini şi informaţii ale maşinii de serie, producătorul de automobile premium reconfirmă decizia de a introduce în producţia de serie noul TT Clubsport Quattro. În ciuda unui climat economic defavorabil, Audi diversifică paleta de automobile cu un al doilea cabriolet, oficialii mărcii susţinând că au decis să dea undă verde, deoarece modelul de faţă este unul rentabil în condiţiile în care vorbim practic de un TT Roadster cu mici modificări, care nu a necesitat prea multe investiţii. Mai mult decât atât, varianta TT Clusbsport va fi comercializată ca o versiune exclusivă, numărul exemplarelor care vor ajunge pe piaţă fiind limitat la câteva mii de bucăţi.
Decapotabila are tracţiune integrală şi se remarcă prin faptul că dispune de un acoperiş retractabil echipat cu bare de siguranţă mari şi un parbriz înalt.
La exterior se evidenţiază prin grila frontală ce include finisaje de culoare închisă, faruri cu tehnologia LED şi un deflector spate ce adăposteşte două evacuări cromate. Interiorul vine dotat cu sistem audio marca Bose, scaune sport din piele, un volan cu un design nou şi inserţii din aluminiu aplicate pe portiere şi padele.
Din punct de vedere tehnic nu avem parte de surprize. TT Clubsport Quattro este echipat cu un sistem de frânare performant, preluat de la versiunea sportivă TTS şi animat de un propulsor supraalimentat, de 2.0 litri TFSI ce dezvoltă 300 de cai putere. Propulsorul de factură turbo, pe injecţie, este cuplat la o transmisie automată de tip S-tronic cu dublu ambreiaj. Sistemul de frânare include discuri ventilate de 340 mm pe faţă şi 310 mm pe spate.
SURSA: MONITORUL DE SUCEAVA-ON LINE

VOLKSWAGEN POLO VINE LA TOAMNA IN ROMANIA




Volkswagen Polo vine la toamnă în România


Volkswagen va aduce pe piaţa locală, în a doua jumătatea a anului, un nou model de volum. Este vorba de a cincea generaţie Polo, disponibilă în România din toamnă.

Cu elemente estetice împrumutate de la Golf şi Scirocco, automobilul de clasă B se anunţă un concurent foarte puternic pentru Renault Clio şi Peugeot 207, cele mai bine vândute automobile pe acest segment în ţara noastră. Schimbat aproape radical, noul Polo nu se rupe chiar complet de trecut, cel puţin partea din spate aminteşte de generaţia comercializată până în 2002.

Designul agresiv, profilul cu nervuri, pasajele evazate ale roţilor, spatele simplu şi robust definesc personalitatea noului Polo. Acesta se apropie foarte mult de noul Golf, atât ca linie exterioară, cât şi ca ambianţă la interior.

Finisajele din habitaclu sunt evident mai bune, plasticul are o textura diferită şi mai plăcută la atingere în timp ce butoanele şi aeratoarele sunt îmbrăcate în crom. Volanul include un ornament metalic şi câteva comenzi pentru sistemul audio.

Disponibil în versiunile cu 3 şi 5 uşi, noul Polo va alinia o gamă de motorizări diversă, cu un consum mai mic decât la modelul actual. Versiunea de intrare este o unitate pe benzină de 1,2 litri de 60 de cai putere la care se adaugă propulsoarele de 1,2 litri de 70 şi 105 cai putere. Polo dispune şi de un motor de 1,4 litri de 85 de cai putere. Gama motoarelor diesel este deschisă de unitatea 1.6 TDI common-rail de 75 de cai putere. Clienţii mai au la dispoziţie motorizările de 75 şi 90 de cai putere şi o versiune BlueMotion cu numeroase modificări aplicate motorului 1.6 TDI de 90 de cai putere şi al cărui consum este de numai 3,8 l/100 km.

Partea de transmisie aduce în atenţie cutia semi-automată DSG cu 6 şi 7 trepte care, în termeni de consum şi eficacitate, le depăşeşte pe cele clasice.

Preţurile vor fi anunţate în preajma lansării.
SURSA:MONITORUL DE SUCEAVA -on line

vineri, 8 mai 2009

AUDI E 1-MINICAR ECOLOGIC IN CLASA PREMIUM


Audi E1, minicar ecologic în clasa premium

Audi adoptă o nouă strategie de a construi automobile prietenoase cu mediul.
Se va trece de la „e” la „E”, adică de la vehicule economice la cele ecologice, un pas care dovedeşte că sloganul „Vorsprung durch Technik” (progres prin tehnologie) nu rămâne cantonat doar în sfera de marketing. Dacă de-a lungul timpului, nemţii s-au mulţumit să aştearnă la picioarele clientelei câteva modele eficiente - notate cu litera „e”, fie pe benzină, fie diesel, în viitorul apropiat va fi inaugurată o gamă ecologică care va fi prezentată publicului larg sub aceeaşi denumire simplă, cu diferenţa că ea va deveni acum „E”.
Audi va construi în total cinci astfel de vehicule, E1 - E5, care să acopere categorii diferite, de la minicar la automobil sportiv. Acestea fac parte din aşa numita categorie NFS - New Small Family, o linie de modele de oraş, inspirată din seria conceptelor Volkswagen Up!, dezvelită în anul 2007. Primul exemplar din cele cinci, Audi E1, ar putea fi comercializat peste doi ani, ca replică la programul „Project i” al celor de la BMW, care urmăresc dezvoltarea unui microcar cu propulsie electrică.
Poziţionată sub viitorul A1, citadina va beneficia de motorizări diesel şi pe benzină cu 2 cilindri, de 600 cmc, iar ceva mai târziu va fi introdusă şi versiunea electrică. Datorită dimensiunilor ultracompacte, montarea unui sistem hibrid a fost exclusă din start.
Propulsia se va face exclusiv electric, prin intermediul unor motoare amplasate pe roţile punţii faţă. Audi doreşte ca la momentul lansării, micul automobil de oraş să fie cel mai avansat model electric de pe piaţă. Se estimează că E1 va putea parcurge la o singură încărcare a bateriilor 160 - 170 de kilometri. Chiar dacă va fi fabricat pe platforma lui Volkswagen Up!, primul minicar de la Audi va păstra aerul premium al mărcii.
E1 va avea o configuraţie a interiorului 2+1 şi o caroserie în trei uşi. Cu un preţ de pornire competitiv, de aproximativ 13.000 de euro, modelul premium va putea concura cu versiunile electrice sau hibride Smart ForTwo şi Toyota iQ.
SURSA:Monitorul de Suceava-on line

VOLKSWAGEN INTRODUCE VERSIUNEA DIESEL PENTRU SCIROCCO


Volkswagen introduce versiunea diesel pentru Scirocco


Volkswagen aduce câteva noutăţi deloc surprinzătoare dar aşteptate cu interes de unii clienţi. Scirocco îşi va lărgi paleta de motorizări. Pe lângă cele trei agregate pe benzină de 122, 160 şi 200 de cai putere Scirocco primeşte primul motor turbodiesel din noua generaţie de propulsoare echipate cu tehnologie common-rail.

Noul coupe are sub capotă o unitate de 2,0 litri dezvoltă 140 de cai putere la 4000 de rotaţii şi generează un cuplu maxim de 320 Nm disponibil constant în plaja 1750 - 2500 rpm. Motorul TDI cu patru cilindri a făcut progrese remarcabile, noua generaţie evidenţiindu-se prin nivelul redus al zgomotului şi vibraţiilor. De asemenea consumul şi poluarea au fost diminuate considerabil pentru a răspunde cerinţelor consumatorilor dar şi reglementărilor în domeniu ce vor intra în vigoare din octombrie 2009.

În altă ordine de idei propulsorul de 140 de cai putere afişează un consum în ciclu combinat de 5,1 litri l/100km, în ciclu extraurban de 4,2 litri l/100km şi 6,6 litri l/100km în regim urban. Agregatul îndeplineşte normele Euro 5 şi este dotat cu filtru de particule. Scirocco 2,0 TDI poate beneficia de o transmisie manuală cu 6 trepte sau una semi-automată DSG cu acelaşi număr de rapoarte.

Performanţele versiunii diesel se traduc prin demaraj în intervalul 0 - 100 km/h în 9,3 secunde şi viteză maximă de 207 kilometri pe oră. Masa modelului cu motor diesel este ceva mai mare decât la versiunea pe benzină de 122 de cai putere, acesta cântărind 1230 de kilograme.
Volkswagen lansează Scirocco 2,0 TDI pe piaţa germană la un preţ de bază de 25.375 euro, pentru varianta echipată cu transmisie manuală. Producătorul anunţă că versiunea turbodiesel va fi introdusă gradual pe restul pieţelor europene până spre sfârşitul lui iunie 2009.


Sursa:Monitorul de Suceava -on line

marți, 5 mai 2009

CLAYDERMAN ...A FOST LANGA NOI!











Asa cum va promiteam,am revenit cu fotografii de la evenimentul care l-a avut ca protagonist pe Richard Clayderman.Chiar daca mai tarziu, e bine asa,nu? Decat niciodata!!

HAI LA SHOPPING 4...SI ...5




"Hai la shopping"...emisiunea de pe PLUS TV Suceava,aduna editie dupa editie,incat eu nici nu mai apuc bine sa scriu despre ea!!


Dar am gasit solutia! Intrucat in cadrul emisiunilor ,alternanta se prezinta in felul urmator: o saptamana un barbat ,o saptamana o femeie,eu am decis,sa fiu...concis: scriu despre un barbat si o femeie...o singura data,nu?


Deci..."Hai la shopping ...4 " l-a avut ca invitat pe Iulian Bancescu (radautean de-al meu,dealtfel),invitat in prezenta caruia Simona,(stiti de acum cine e Simona,asa ca nu va mai spun!)a fost foarte degajata!!!!!!!Normal,nu? Tinerel,simpatic,plin de argumente convingatoare!


In "Hai la shopping ...5" ,invitata emisiunii a fost Doinita Cocris,Presedinta Colegiului Farmacistilor .Ati observat ca la Iulian nu am scris intentionat functia pe care o ocupa,intrucat.....nici el nu stie exact cum se mai numeste institutia la care lucreaza,atat de des si-a schimbat denumirea!!!!!!!


Cu D-na Cocris am discutat multe subiecte interesante,atat cat a durat deplasarea la..si de la shopping.! Multe amanunte insa le ve-ti descoperi urmarind emisunea de la PLUS TV,in fiecare luni seara ,incepand cu orele 20.00.Enjoy!




P.S> Nu am scris nimic de specialistul de marketing de la Shopping City.De ce? Am lasat-o sa se " odihneasca" putin,dupa obositoarea si frumoasa campanie"Sarbatorim un an de shopping impreuna!