marți, 22 septembrie 2009

GOLF R-CEL MAI PUTERNIC GOLF DIN TOATE TIMPURILE!!


Volkswagen prezintă Golf R, cel mai puternic Golf din toate timpurile
Volkswagen nu s-a lăsat mai prejos de restul constructorilor germani, infuzia de noutăţi fiind pe măsura unui producător renumit, dar şi lider pe segmentul vânzărilor. Probabil cea mai interesantă noutate rămâne Golf R, cel mai puternic Golf VI al momentului. Sportivul hatchback înlocuieşte versiunea R32, pe care o surclasează în termeni de eficienţă. Spre exemplu, consumul a fost redus cu 21%, modelul de top având nevoie în medie de 8,4 litri la 100 de km. Emisiile de dioxid de carbon au coborât sub pragul de 200 de grame pe kilometru, o performanţă de asemenea notabilă pentru un automobil pur sportiv. Golf R este pus în mişcare de un propulsor turbo pe injecţie directă cu o cilindree de 2.0 litri. Puterea maximă generată este de 270 CP la 6.000 rpm, cuplul motor de 350 Nm fiind livrat constant în plaja 2.500 - 5.000 rpm. Motorul poate fi cuplat la o cutie manuală cu şase trepte sau semi-automată DSG tot cu şase trepte, diferenţele pe linie de performanţă fiind infime. Volkswagen păstrează în meniu sistemul de tracţiune integrală, oferit standard, ce a suferit numeroase îmbunătăţiri pentru a face faţă solicitărilor extreme venite din parte transmisiei şi motorului. În anumite condiţii, cuplul motor poate fi livrat 100% punţii spate, astfel comportamentul maşinii fiind unul asemănător sportivelor de top cu tracţiune montată tradiţional pe puntea spate. Golf R poate demara de la 0 la 100 km/h în 5,5 secunde cu cutia DSG şi 5,7 secunde cu cutia manuală, viteza maximă fiind limitată la 250km/h. Exteriorul se individualizează prin emblema R prezentă pe grilă, jantele de 19 inch, praguri evazate, prizele de aer foarte mari şi difuzorul spate amplasat central. Garda la sol este mai joasă cu 25 mm faţă de un Golf obişnuit, iar blocurile optice dispun de cea mai avansată tehnologie bi-xenon. Interiorul beneficiază de elemente menite să sporească plăcerea celui aflat la volan. Habitaclul este echipat cu scaune sport, volan îmbrăcat în piele perforată, pedalier din oţel inoxidabil, instrumentar de bord iluminat în albastru. Preţurile noului Volkswagen Golf R nu au fost publicate.

Sursa:Monitorul de Suceava-on line

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu