vineri, 15 mai 2009

CONSUM DE 3,6 litri la Noul Polo!



Consum de 3,6 litri şi 96g/CO2


Suceava, 15 mai 2009 - Polo impune o nouă dimensiune a calităţii la clasa modelelor mici.Cinci motoare noi; pentru prima dată TSI şi Common-Rail-TDI pentru Polo.
La Salonul Auto de la Geneva, organizat la începutul lunii martie, a fost lansat modelul Polo cu un design şi performanţe tehnice complet noi. După premiera sa mondială de la Geneva, cel mai nou model Volkswagen va fi disponibil şi în reţeaua comercială. Prof. dr. Martin Winterkorn: „Noul Polo respectă exigenţele ridicate ale prezentului din lumea automobilelor şi, din această perspectivă, face un pas înainte. Pentru că tehnologiile de propulsie foarte eficiente, o siguranţă activă şi pasivă optimă, o calitate unică până în prezent pentru clasa din care face parte şi designul suveran impun noi standarde pentru cea de-a cincea generaţie a acestui bestseller cu peste 10,6 milioane de unităţi vândute.“ Preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen AG a continuat: „Polo este fără îndoială modelul potrivit pentru aceste vremuri; afirmaţia este confirmată de numărul actual de rezervări pentru acest model. Am creat un Volkswagen care preia conceptul cu un succes unic al modelului Golf într-un segment propriu – clasa Polo.“

„Este evident că Polo redefineşte standardele pentru clasa din care face parte în special la capitolul protecţiei resurselor naturale“, a afirmat dr. Ulrich Hackenberg, directorul pentru dezvoltarea tehnică a mărcii Volkswagen. Dr. Hackenberg, a completat: „Noul Polo, cu motor TDI de 90 CP şi pachetul BlueMotionTechnology, beneficiază de un consum de numai 3,6 litri. Chiar şi noul nostru propulsor TSI de 105 CP consumă numai 5,5 litri. Pentru întreaga gamă de propulsoare pe benzină am reuşit să obţinem o reducere a consumului de carburant cuprinsă între 8 şi 20 de procente, iar la capitolul motoarelor diesel, reducerea este între 5 şi 15 procente. O performanţă cu adevărat remarcabilă.“În mod suplimentar: nu există alt model din această clasă atât de bine gândit şi cu o calitate atât de ridicată ca noul Polo. Confortul, calitatea şi siguranţa au făcut un pas important. Un exemplu: modelul Polo a fost conceput, printre altele, astfel încât să obţină cinci stele la noul test EuroNCAP, cu standarde mult mai stricte. La această performanţă contribuie rigiditatea îmbunătăţită a caroseriei. Numai în zona picioarelor, intruziunea, ceea ce înseamnă rezistenţa la deformare în cazul unui impact frontal, a fost redusă cu 50 de procente! În cazul unui impact lateral, valoarea intruziunii a fost îmbunătăţită cu 20 de procente.


Sursa: Porsche Romania/AUTOMITRIC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu